Antrenată de un român. Medaliată olimpică la judo, Ronda Rousey îi dă replica pe ecran lui Stallone și Jason Statham în Expendables

Antrenată de un român. Medaliată olimpică la judo, Ronda Rousey îi dă replica pe ecran lui Stallone și Jason Statham în Expendables
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Ronda Rousey este antrenată de cel mai tare român din MMA-ul de peste Ocean, Leo Frâncu
  • Americanca în vârstă de 27 de ani este sportivă, actriță și model

„Viața bate filmul” este o sintagmă folosită de toată lumea. În cazul Rondei Rousey (27 ani) orice scenariu gândit la Hollywood nu ar putea egala povestea ei de viață. La un pas să fie declarată moartă la naștere, Rousey a avut o copilărie marcată de sinuciderea tatălui și de faptul că a început să vorbească abia la șase ani. Sportul i-a schimbat viața, a propulsat-o pe podiumul olimpic la Beijing, reușind în premieră să cucerească o astfel de medalie pentru judo-ul american, iar acum face istorie în MMA (arte marțiale mixte), unde este neînvinsă de patru ani. Mai mult, își pune rivalele la podea printr-un procedeu extrem de dureros, preluat din judo, „juji gatame”, prin care luxează articulația cotului adversarei.

Ronda a strălucit la premiera filmului „Expendables 3”, în care și-a făcut debutul cinematografic. FOTO: Frazer Harrison/Getty Images/ AFP

Ronda Rousey este protagonista unei povești ca o lecție de viață pentru tinerii de azi aflați în căutarea de modele. Considerată „rebela”  MMA din cauza limbajului necenzurat pe care îl folosește,  Ronda este fiica cea mică a AnnMariei De Mars, prima campioana mondială din judo-ul american (1984, cat. 56 kg). La prima vedere pare o alegere normală ca micuța să calce pe urmele mamei, pe tatami. A practicat la  început înotul, până în ziua în care s-a întors acasă și l-a găsit în sufragerie pe preotul comunității. „După fața mamei mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva. Ea mi-a spus că tata s-a dus în Rai. Știam că nu mă minte, că nu e o glumă și am început să plâng. Am încercat să urc scările în camera tatei, dar nu-mi mai simțeam picioarele”, spune ea.

Dramă trăită la 8 ani

În urmă cu câteva luni fusese martoră la accidentul care i-a trimis tatăl în scaunul cu rotile. Era o ieșire obișnuită a familiei la săniuș care s-a terminat la spital după ce Ron și-a rupt coloana lovindu-se cu sania de o buștean îngropat sub zăpadă. Este momentul în care acesta află că suferă de o boală rară, sindromul  Bernard- Soulier (o tulburare hemoragică ereditară cauzată de trombocite anormale și, ulterior, de coagulare anormală care împiedică vindecarea), iar doctorii îi mai dau maxim doi ani de trăit. Toate acestea îl determină să ia decizia finală: sinuciderea.  : „Ne-a spus că nu vrea să îl ținem minte zăcând pe un pat, contectat la zeci de aparate. Tata a fost cel mai tare tip pe care l-am cunoscut”, spune Rousey. Avea 8 ani și toată viața avea să i se schimbe.

Promisiunea făcută tatălui

Era „fetița tatălui” și pierderea lui avea să  o urmărească tot timpul. Era omul care crezuse cel mai mult în ea, omul care o încuraja să vorbească, cel care o însoțea permanent la logoped și la cursurile de terapie. Ronda a început să vorbească abia la șase ani din cauza unor probleme apărute la naștere. Ea s-a născut cu cordonul ombilical în jurul gâtului, era toată albastră și nu respira, iar doctorii au crezut inițial că a murit, ca apoi, după primele manevre să îi anunțe părinții că e posibil să fi suferit leziuni ale creierului. Relația specială cu tatăl ei s-a consolidat pe fondul acestei probleme. Ron și-a dedicat tot timpul mezinei, a dus-o la înot, a însoțit-o la competiții. „Primele amintiri din sport mă leagă de tata. Eram micuță și mă trezea să mergem la concursuri. Simțeam mirosul lui de after-shave și vorbele cu care mă trezea: «E timpul să facem spectacol!». Când am început să înot mi-a zis doar atât: într-o zi vei câștiga Jocurile Olimpice”, reia Ronda, firul povestirii. Acesta a fost și motivul petru care a renunțat la înotul de performanță, prea multe amintiri care o legau de tatăl său. I-a făcut însă o promisiune: într-o zi va deveni campioană mondială.

Înfometare, bulimie și depresie

Treptat fetița plină de viață care era a început să se închidă în sine, să fugă de la școală, să fie agresivă cu cei din jur. Judo-ul a fost disciplina care i-a oferit un mod de viață, alinare. Și-a făcut un cerc de prieteni, un loc în care simțea că aparține, și-a însușit principiile judo-ului și totul s-a schimbat. Maria Burns Ortiz, una dintre surorile ei, spunea că judo-ul a fost pentru mezină modul în care se descărca de toată durerea. „Asta e unul dintre cele mai bune lucruri în ce privește judo-ul. Nu am nicio grijă în afară de ceea ce ce trebuie să fac în minutul acela când sunt pe tatami la judo”, spune Rousey. Cu fiecare luptă, puștoaica de 11ani devenea mai bună și încet, încet a început să urce în ierahiile mondiale. A bătut tot ce a întâlnit în competițiile interne și în 2004, avea să devină prima campioană mondială de juniori din istoria SUA. La prima ei competiție olimpică, la Atena (2004), Rousey a stabilit recordul de cea mai tânără participantă din istoria judo-ului. Avea 17 ani și probleme mari în a face categoria de greutate la 63 kg. „Îmi amintesc cum în 2003 ,de Thanksgiving (n.r. Ziua Recunoștinței) lingeam cuburi de gheață. A fost o perioadă grea. Din cauza presiunii de a face categoria devenisem bulimică. De la 17 la 19 ani am avut probleme mari de greutate, iar pentru că nu mâncam mi-am distrus stomacul și dinții”, își amintește ea.

Ronda a ieșit învingătoare de pe tatami-ul olimpic și din ringul de lupte

Fuga de acasă și medalia olimpică

O presiune enormă reflectată și în acțiunile ei: în 2005 în timpul unui turneu în Germania s-a îmbătat criță, apoi a fost prinsă în camera de hotel cu prietenul ei. A fost dată afară din centrul de pregătire și judo-ul părea doar o istorie. „A fost un coșmar! Cel mai rău lucru care mi s-a întâmplat după moartea soțului. Am crezut că am pierdut-o, că niciodată nu vom mai fi la fel de apropiate”, spune AnnMaria de Mars despre perioada de rătăcire a fiicei ei. I-au trebuit doi ani lui Rousey să-și revină. S-a întors acasă, și-a reluat antrenamentele și toate problemele au încetat brusc când a urcat în categorie, la 70 de kg. Primul concurs avea să îi aducă și prima medalie, argint în 2007 la Campionatul Mondial și titlul suprem la Jocurile Pan Americane. Încălzirea perfectă pentru Jocurile Olimpice de la Beijing unde avea să devină prima medaliată din istoria judo-ului feminin american, după ce câștiga medalia de bronz. Cuvintele ei strigate în camera de filmat la câteva secunde după ce a ieșit victorioasă de pe tatami au făcut înconjurul lumii: „Vreau o margarita (cocktail Mexican cu tequila)!”

  • la glezna piciorului drept Ronda și-a tatuat motto-ul olimpic „Citius, Altius, Fortius”,  încadrat de lauri și cercurile olimpice


Feriți coatele!

Cu o distincție olimpică în palmares, Ronda și-a încheiat cariera în judo. Avea 21 de ani și nicio idee de ce să facă cu viitorul ei. Gândul de a merge zi de zi într-un birou anost, de a face același și același lucru a determinat-o să ia o decizie extremă: să treacă la cariera de luptătoare în MMA. Și-a făcut debutul în ring în august 2010 și a câștigat în doar 23 de secunde. Procedeul e cunoscut în lumea judo-ului sub denumirea de „juji gatame” și constă în luxația cotului adversarei. Este un tip de prindere al brațului care duce la hiperextensia cotului adversarei, întinzându-i ligamentele, rupându-i cartilagiu articular, putând duce, dacă adversarul nu abandonează suficient de rapid la sfărâmarea osului. Nici următoarele meciuri nu au fost mai lungi, astfel încât ia decizia să treacă la profesionism. Pe 27 martie 2011 reușea prima victorie, în 25 de secunde,  în noul circuit. Victoria în fața campioanei la kickboxing Charmaine Tweet, prin același procedeu avea să îi aducă celebritatea.  Un an mai târziu, Rousey devenea prima femeie care a semnat cu UFC (Ultimate Fighting Championship).
 


A debutat în Expendables 3

Anul trecut, Ronda a debutat pe marele ecran, acceptând propunerea lui Sylvestar Stallone de a apărea în „Expendables 3”. A fost rândul unui alt star al filmelor de acțiune să o coopteze în echipă: Dwayne Johnson i-a propus un rol în „Furious 7”, care va ieși pe piață în 2015. De asemenea, aceasta va avea rolul principal în pelicula „Entourage”.



Fără rival în UFC

Un campionat nou în care Rousey avea să își mențină invincibilitatea, la categoria cocoș. Patru titluri mondiale apărate cu succes și numărătoarea continuă. „Pregătire drastică, dietă și o gândire pozitivă”, dezvăluie aceasta secretul succesului. „Înaintea unei lupte, la micul dejun consum de obicei ouă, șuncă de curcan și spanac cu multă sare de Himalaya. Ca să fiu sigură că voi face categoria (nr. categoria cocoș este între 57 și 61 kilograme) mânânc foarte sărat toată săptămâna și cu cât se apropie lupta, renunț la sare și cu ajutorul saunei elimin toate lichidele din corp”, continuă ea. Înaintea fiecărei lupte își privește cu atâta ură adversarele de parcă ar fi ultimul moment al vieții lor. După meci e numai zâmbet. „E vorba de atitudine. Nu am nimic cu nimeni, dar când sunt în fața unei adversare, vreau să dau totul. Rolul meu e să găsesc cea mai bună cale de a opri atacurile adversarelor și să se antreneze până când aceste răspunsuri devin reflexe”, spune ea. Totodată mărturisește că n-ar sta pe gânduri dacă ar trebui să își folosească abilitățile din ring și în viața de zi cu zi. „Întotdeauna mă întreb, dacă unii s-ar lua de sora mea într-o parcare, aș fi în stare să-i bat? Răspunsul va fi întotdeauna același: da, chiar aș putea face asta, chiar aș putea să mă pun cu ei”. La anul, în februarie,  aceasta își va pune în joc centura în fața lui Cat Zingano. Un alt meci, o altă provocare.


Goală, dar să se vadă cât mai puțin

În 2012, Rousey a apărut nud pe coperta ESPN Magazine, însă a cerut editorilor ca poziția în care va fi fotografiată să nu dezvăluie foarte mult din anatomia ei perfectă.  „Mama mi-a dat un sfat de care voi ține tot timpul cont. Mi-a spus: Fii atentă, orice poză pe care o faci va rămâne pentru totdeauna, așa că,  să ai minte că,  într-o zi, băiatul sau fiica ta de 12, 13 ani o să vadă acele poze. Întotdeauna trebuie să te gândești ce vrei ca ei să vadă. Așa că ceea ce nu arăt pe o plajă, nu voi arăta nici într-o revistă. Toate fetele astea care pozează dezbrăcate vor fi nevoite să le explice într-o zi de ce sânii și fundurile lor sunt peste tot”, și-a motivat decizia.

În 2013 a apărut pe coperta Maxim, jurnaliștii numind-o „Badass & Blonde”. Ea a ocupat locul 29 în Maxim Hot 100


Recordurile Rondei Rousey:

  • prima femeie care a semnat cu UFC
  • prima femeie campionă UFC
  • și-a apărat de patru ori titlul la categoria cocoș în UFC
  • „Luptătoarea anului” în 2012 și 2013 în MMA
  • deține recordul de 3 victorii din tot atâtea meciuri în MMA, toate meciurile terminându-se în mai puțin de două minute
  • prima luptătoare de MMA care a câștigat Premiul ESPY
  • Premiul ESPN pentru cea mai bună sportivă în 2014
  • 27 de medalii cucerite la judo, dintre care 18 de aur
  • Medalie de bronz la JO Beijing la 70 kg și o medalie de argint la Mondiale la 70 kg
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, declarație năucitoare despre Călin Georgescu: 'Mă întreb dacă e om, pare un…'
Elena Lasconi, declarație năucitoare despre Călin Georgescu: 'Mă întreb dacă e om, pare un…'
Florin Prunea a spus ce l-a impresionat la catafalcul lui Helmut Duckadam de la Arena Națională
Florin Prunea a spus ce l-a impresionat la catafalcul lui Helmut Duckadam de la Arena Națională
Dezvăluirea sfâșietoare pe care Helmut Duckadam i-a făcut-o lui Mitică Dragomir, despre situația financiară! Abia și-a putut stăpâni lacrimile când și-a auzit prietenul spunând asta: „M-am simțit eu umilit”
Dezvăluirea sfâșietoare pe care Helmut Duckadam i-a făcut-o lui Mitică Dragomir, despre situația financiară! Abia și-a putut stăpâni lacrimile când…
Spaniolii au reacționat imediat după tragerea la sorți pentru EURO 2025 U21: „Nu am reușit să evităm acest lucru!”
Spaniolii au reacționat imediat după tragerea la sorți pentru EURO 2025 U21: „Nu am reușit să evităm acest lucru!”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
A refuzat echipe din Turcia şi a semnat cu Universitatea Craiova! Vedeta lui Rotaru vrea primul trofeu în România de la revenire:
A refuzat echipe din Turcia şi a semnat cu Universitatea Craiova! Vedeta lui Rotaru vrea primul trofeu în România de…
Soția lui a rupt tăcerea. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Helmut Duckadam înainte cu câteva zile de deces. „Toate s-au întâmplat ca un tăvălug”
Soția lui a rupt tăcerea. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Helmut Duckadam înainte cu câteva zile de deces. „Toate…
După succesul videochatistei de la POT, Ema Karter vrea în politică! Imaginile PORNO cu care a RUPT TikTok-ul
După succesul videochatistei de la POT, Ema Karter vrea în politică! Imaginile PORNO cu care a RUPT TikTok-ul
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în garsonieră!
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în garsonieră!
Mai poate fi eliminat Călin Georgescu din cursa prezidenţială, cu 3 zile înainte de alegeri? Cum îi poate fi invalidat mandatul, dacă devine preşedinte
Mai poate fi eliminat Călin Georgescu din cursa prezidenţială, cu 3 zile înainte de alegeri? Cum îi poate fi invalidat…
Adevărul despre fluorul din APĂ! Cum ne afectează DINȚII de fapt
Adevărul despre fluorul din APĂ! Cum ne afectează DINȚII de fapt
Călin Georgescu, prima reacţie după ce Nadia Comăneci şi Gică Hagi au apărut în clipurile lui electorale! Mesaj direct pentru Zeiţa de la Montreal
Călin Georgescu, prima reacţie după ce Nadia Comăneci şi Gică Hagi au apărut în clipurile lui electorale! Mesaj direct pentru…
Elena Lasconi, mărturie tulburătoare: 'Mama, pe care o iubesc atât de mult, a votat PSD!'
Elena Lasconi, mărturie tulburătoare: 'Mama, pe care o iubesc atât de mult, a votat PSD!'
Călin Georgescu va da ordinul. Legea care se va aplica peste tot în România
Călin Georgescu va da ordinul. Legea care se va aplica peste tot în România
Ucisă și îngropată pe câmp! Părinții Teodorei o plâng cu lacrimi amare: „Tremură carnea pe mine”
Ucisă și îngropată pe câmp! Părinții Teodorei o plâng cu lacrimi amare: „Tremură carnea pe mine”
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Cazurile de dopaj în tenis: Există abordări diferite? BBC Sport analizează cazurile Halep şi Swiatek
Cazurile de dopaj în tenis: Există abordări diferite? BBC Sport analizează cazurile Halep şi Swiatek
Poți vira stânga în giratoriu dacă te afli pe banda din dreapta?
Poți vira stânga în giratoriu dacă te afli pe banda din dreapta?
Cum arată casa în care Helmut Duckadam a trăit cu Alexandra și fiica lor. Eroul de la Sevilla deținea o colecție impresionantă
Cum arată casa în care Helmut Duckadam a trăit cu Alexandra și fiica lor. Eroul de la Sevilla deținea o…
×